decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


8 septembrie 2010

Uniunea Democrată Turcă din România marchează joi, 9 septembrie cea mai importantă sărbătoare a musulmanilor de pretutindeni, Ramazan Bayram.

Luna ramazan este o lună sfântă pentru musulmani. Aceasta se petrece ținând post de la răsărit și până la apusul soarelui fiind luna în care profetului Mahomed i s-a revelat Coranul.

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat pe tot parcursul postului o serie de acțiuni cu caracter socio-umanitar, mese de iftar, în spiritul tradiției religiei islamice.
Membrii Uniunii Democrate Turce din România vor petrece prima parte a zilei de bayram în familie, alături de copii și părinți, după ce vor lua parte dimineață la ceremonialul religios oficiat în toate lăcașurile de cult musulmane. În aceeași zi, credincioșii musulmani vor merge la cimitir (mezarlık) unde își vor comemora morții.
Liderii Uniunii Democrate Turce din România vor marca sărbătoarea Ramazanului împreună cu personalul Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța, la invitația consulului general Füsun Aramaz.

Cu prilejul Ramazan Bayram, președintele UDTR, ing. Osman Fedbi urează membrilor comunității turce din Dobrogea: Ramazan Bayramınız Mubarek Olsun!

-15.30 reprezentanții mass media sunt invitați la sediul UDTR din strada Bogdan Vodă 75, etajul 2, pentru a degusta din delicioasele baclavale turcești.


Print