Final de mandat al consulului general Emre Yurdakul


Preşedintele Uniunii Democrate Turce din România, ing. Fedbi Osman, a avut o întrevedere cu consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, domnul. Emre Yurdakul, , la sediul central al UDTR. Vizita consulului general Emre Yurdakul a avut loc cu prilejul încheierii mandatului său diplomatic început în urmă cu 4 ani în România. În cadrul întrevederii, consulul general a mulţumit atât conducerii UDTR, cât şi comisiilor de specialitate pentru bunele relaţii de cooperare şi a subliniat că „etnicii turci din România reprezintă o comunitate importantă, valoroasă”. La finalul întrevederii, preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, i-a oferit consulului general Emre Yurdakul o plachetă cu însemnele Uniunii, în semn de apreciere a activităţii sale în timpul celor 4 ani de mandat. La eveniment au mai participat: prim-vicepreşedintele Iusein Gemal, secretarul general Ervin Ibraim, preşedinta şi vicepreşedinta comisiei de femei, doamnele Melec Amet şi Nurgean Ibraim precum şi doamna prof. Melek Osman, responsabil Patrimoniu etno-cultural. La întâlnirea cu diplomatul turc a fost prezent şi subprefectul Şenol Ali, dar şi redactorul şef al Radio T, Selmin Abaz.
Biroul de presă UDTR,
Sorina Asan