Ziua internaţională a copilului sărbătorită la sucursalele UDTR
Uniunea Democrată Turcă din România a marcat în data de Ziua Internaţională a Copilului, printr-o serie de activităţi distractive, menite să aducă bucurie în sufletele celor mai mici membri ai comunităţii. Astfel, la Constanţa, 70 de elevi din clasele primare şi gimnaziale, care studiază la şcoală limba turcă maternă, au dansat în ritmurile muzicii tradiţionale turceşti şi s-au amuzat cu personajele lor favorite, Mickey şi Minnie Mouse, într-o atmosferă de veselie, specifică vârstei copilăriei. Elevii au fost însoţiţi de profesorii lor de limba turcă şi au fost selectaţi în funcţie de rezultatele foarte bune obţinute la limba maternă. Evenimentul a fost organizat de Sucursala Constanţa a UDTR şi a fost coordonat de preşedinta acesteia, Nazigher Mustafa. Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbătorită la Sucursalele UDTR din Constanţa, Medgidia, Tulcea, Mangalia, Cobadin, Lazu şi Fântâna Mare. Manifestările au fost coordonate de preşedinta comisiei de învăţământ, prof. Vildan Bormambet.
Biroul de presă UDTR,
Sorina Asan