decor decor

design Cicero Fârtat
© 2006-2015 UDTR; toate drepturile rezervate

decor stema Romaniei

START

Arhiva comunicatelor de presă ale UDTR


20 august 2024

Festivalul Sarayliei ediţia a VI-a

Festivalul Sarayliei
Festivalul Sarayliei
Festivalul Sarayliei
Festivalul Sarayliei

Cea de a VI-a ediţie a Festivalului Sarayliei, desfăşurată în perioada 16-18 august, pe faleza laculului Techighiol a adus în atenţia locuitorilor şi mai ales a turiştilor saraylia, deliciosul desert specific turcilor dobrogeni, dar şi bogăţia folclorului comunităţii turce. Festivalul a fost organizat de Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu Primăria Techirghiol cu scopul de a promova valorile identitare ale comunităţii turce din Dobrogea şi spiritul multicultural al urbei.

Evenimentul a debutat , în prezenţa preşedintelui UDTR, ing. Fedbi Osman, şi a edilului oraşului Techirghiol, domnul Iulian Soceanu. La festivitatea de deschidere au mai fost prezenţi: subprefectul judeţului Constanţa, dl. Şenol Ali, viceprimarul Florin Zisu, preşedinta comisiei de cultură a UDTR, prof. Serin Türkoğlu, şi iniţiatoarea proiectului, doamna Seriha Menseit. Preşedintele UDTR a specificat în alocuţiunea sa că festivalul face parte din seria de evenimente organizate cu scopul de a promova zestrea culturală a etnicilor turci şi armonia interetnică specifică Dobrogei.
În premieră în acest an, participanţii au avut ocazia să urmărească procedeul de preparare a sarayliei, demonstraţie oferită de dna Seriha Menseit şi de doi patiseri din Republica Turcia. Ömer Koyunçu, renumit patiser din Yalova a preparat baclava cu lapte, un desert specific zonei în care locuieşte. Sute de porţii de sarailii şi baclavale au fost împărţite participanţilor de reprezentanţii UDTR – Sucursala Techirghiol. În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc o slujbă religioasă de comemorare a celor trecuţi în nefiinţă, după care organizatorii au împărţit două deserturi tradiţionale româneşti şi turceşti, plăcinte „poale în brâu” şi „aşure”.
Programul artistic al festivalului a fost susţinut de ansamblurile de dansuri folclorice „Fidanlar” (coordonator Harun Osman) şi „Filizler” (instructor coordonator prof. Aygül Niculae) precum şi de corul „Mehtap” ce aparţin Uniunii Democrate Turce din România.

În ultima zi a festivalului, preşedintele UDTR, ing. Fedbi Osman, a înmânat diplome tuturor participanţilor. O diplomă pentru originalitate a fost oferită copiilor de la Complexul de servicii comunitare – Centrul de reabilitare „Sparta Rotterdam” din Techirghiol care au realizat câteva lucrări de pictură pe apă, ebru. Plachete omagiale a oferit organizatorilor dl. Özer Koyunçu, preşedinte „Yafem”, Yalova. Evenimentul a fost coordonat de doamna Seriha Menseit.

Biroul de presă UDTR,


Print